tata

 tatal meu nu a fost tatal meu. adica a fost dar nu am simtit asta. era absent, nu neglijent, dar parca mintea lui era mereu in alta parte. am simtit nevoia sa imi caut modele in alta parte si, nu tarziu, am inceput sa gasesc modele in oameni mai in varsta ca mine. observam si invatam, voiam nu doar sa recuperez lipsurile dar sa invat mai multe decat orice copil de varsta mea. tatal meu a fost si el un model, l-am observat si poate uneori l-am mai si intrebat, si de obicei imi raspundea bine, iar asta e bine. 

un model pentru mine a fost fratele meu, cu 9 ani mai mare decat mine. cu el interactionam, comunicam, invatam impreuna. l-am urmat si indragit. si o lectie am invatat:

aveam vreo 11-12 ani. frateele meu era student la arhitectura si in paralel lucra cu un baiat Ene la montat de antene parabolice. era o piata interesanta, in București erau foarte multi arabi care, brusc, toti voiau antene parabolice ca sa prindă posturile lor preferate. la fel si alte minoritati, chinezi, poate nemti. era greu, munca pe care astazi numai un alpinist utilitar ar fi increditat sa o faca, o facea frate-miu cu Ene atarnati de balcoane pe fatadele blocurilor fara niciun fel de asigurare. free solo de voie de nevoie. si mai lucrau si noaptea. bine, nici ziua nu cred ca era placut sa ii prajeasca soarele cate 12 ore. riscant si pe buna dreptate, mama mea era tot timpul stresata si ingrijorata din cauza asta, ii era frica sa nu își piarda copilul, normal. cu toate astea, castiga bine. dormea extrem de putin, dar castiga bine. si ca veni vorba de bani, ii tinea ascunsi intr-un sertar in noptiera. ascunsi e mult spus, oricine putea sa nu isi gaseasca unghiera si sa ajunga sa gaseasca in loc un morman de bani cum nici in poze nu au vazut. si asa l-am gasit si eu si am fost tentat sa iau cate o bancnota din cand in cand. dar faza interesanta e ca eu ii puneam si inapoi. din alocatia de stat, sau ii ceream lui tata bani pentru nu stiu ce chestii inchipuite si neinchipuite, ca sa ii pun fratelui meu banii inapoi. nu puteam sa nu ii pun gandindu-ma doar la ce munca grea are. cu siguranta am luat un pic mai mult decat am pus la loc pentru ca urma sa-i pun, dar ce sa vezi, totul s-a terminat cand intr-o zi au disparut banii iar seara a venit fratele meu cu componente pentru un calculator nou acasa. a fost cel mai magnific lucru din viata mea, in mintea mea era un singur cuvant scris cu majuscule JOCURI. simteam ca il incomodez pe fratele meu, dar asta simteam oricum mereu, doar ca de data asta nu s-a aratat deranjat. mi-a explicat ce a luat, ce face fiecare (procesor, memorie, placa de baza) si ce mai trebuie sa ia ca sa le poata asambla. o saptamana mai tarziu stateam amandoi in fata calculatorului si el instala windows-ul. windows 95 mai precis. ala pe 17 dischete parca. fantastic. nu mi-a interzis niciodata sa folosesc calculatorul, avea el prioritate cand avea nevoie, dar asta se intampla rar si uneori ma simteam si il lasam sa fie singur in camera sa. in rest eram toata ziua pe calculator, incepusem sa am absente la scoala ca sa stau pe calculator, in vacanta de vara am stat numai in casa la calculator. dar la un moment dat am revenit la normal, vara din 1999 am petrecut-o afara, in clasa a 8-a nu am mai avut nicio absenta si m-am tinut de carte ca sa iau capacitatea si sa intru la liceu. si povestea continua pana astazi. fratele meu mi-a luat propriul meu calculator, am devenit cunoscut ca baiatu cu calcultoarele, apoi sa ma angajez in IT ca programator. toate astea in momentul in care au disparut banii. ce am invatat? din primul moment in care am vazut piesele de calculator m-am intrebat, ce se intampla daca nu puneam banii inapoi? daca doar luam? o lectie importanta in viata pentru mine, invatata, indirect, de la fratele meu.

si am mai invatat deja, chiar daca lectia a fost dura. ceva mai devreme, prin 1990 sau 91, intr-o seara fratele meu a venit cu un pachet de carti acasa. 52 de carti, plus un joker colorat si unul desenat doar cu cuntururi. a fost ceva formidabil pentru mine, interactionam cu fratele meu, petreceam timp impreuna, ne jucam. multa vreme, multe jocuri de macao, septica, toci, razboi si altele. pana intr-o zi in care, singur acasa fiind, ma jucam cu cartile, la modul ca le aranjam in tot felul de ordonari, jucam singur razboi, sau ma uitam pur si simplu la ele, in detaliu. pana cand am observat ca jokerul care nu era colorat. si m-am apucat sa il colorez cu niste creioane de colorat vechi si de demult, amestecate si ramsite din cateva seturi care au ramas incomplete, pana cand mi-am dat seama ca nu iese prea bine si o sa sterg ce am inceput cu o guma de sters. in momentul urmator, eu stergeam si vedeam ca nu se sterge si apasam și mai tare si mai tare. si am indoit cartea. era si indoita si partial colorata cu culori sterse și mânjite. aveam 2 variante: sa aștept ziua in care o sa jucam carti si o sa observe cartea sau sa ii arat eu ce am facut, dar nu mai stiu ce am ales, pentru ca in aceeasi zi, seara, fratele meu mi-a intors spatele cand a vazut cartea si nu a mai jucat niciodata carti. si lectia pentru mine a fost sa am grija de lucruri, mai ales ale lui. asa ca, atunci cand mi-a îngăduit sa folosesc calculatorul, am stiut ca e foarte important sa nu il stric. eee si uite asa ajungem la povestea cum testam eu chestii noi pe calculatoarele altora si abia dupaia le faceam si pe calculatorul fratelui meu. si ca disclaimer, niciun calculator nu a fost ranit in acest proces.

a si pentru ca vorbeam de tatal meu, cand luam bani de la el sa ii pun fratelui meu inapoi, o faceam si pentru ca era mai mult tatal lui, cred ca i-a fost mai aproape lui. sper.