un proiect mai vechi, pe care nici macar nu cred ca l-am debutat, a fost, si fost va ramane, sa imi notez undeva replici la care nu m-am gandit pe moment sa le dau dar care mi-au venit mai tarziu.
e o frustrare prea mare uneori sa te gandesti dupa ce trece faza ca ai fi putut sa te faci remarcat spunand ceva anume. aia e, nu ai fost spontan. sau poate ca nici nu trebuia sa fii.
cand zic remarcat, din topul reactiilor preferate cel mai mult imi doresc sa starnesc rasul, buna dispozitie, sa par amuzant. doar ca ultima oara a fost un pic diferit.
ca o paranteza, nu pot sa nu observ ca e din ce in ce mai greu sa starnesc rasul in jurul meu, poate ca si oamenii sunt sobri, nu sunt atenti la ce spun sau nu ma exprim eu suficient de clar, orisicum e clar ca undeva pe drum, mesajul se pierde, se lovește de un zid, nu se intoarce absolut nici o reactie. ba chiar candva de curand reactia a fost schimbarea brusca a subiectului de discutie, ceea ce e socant.. nici macar un zambet?
revenind la ultima oara, pe scurt am terminat un semimaraton montan pe ploaie si frig, am ajuns super obosit la finish, dar totusi fericit din zeci de motive pe care nu le explic acum, si dintr-o data aud o tipa din cadrul organizarii strigand de la 1m spre mine "numarul! care e numarul! v-am zis sa aratati numarul la finish! daca nu apareti in clasament tot voi veniti si va plangeti"
ok.. erau multe semnale ca ceva era in neregula. mi-am dorit pe moment sa reduc unnpic tensiune. numarul era sub haina impermeabila, dar i-am zis numarul in timp ce ma descheiam la impermeabil ca sa o asigur ca e corect. cu toate astea a continuat cu acelasi discurs critic, moment in care i-am zis zambindu-i cu drag ca nu-i nicio problema, mai alerg o data semimaratonul si promit ca trec cu numarul la vedere. o gluma usor ironica la care ma asteptam la o reactie.. nimeni.. nimic.. zid. finishul unui eveniment sportiv unde oamenii sarbatoresc victoria, reusita, bucuria alergarii.. nimic. totul era invaluit intr-o ceata apasatoare. si la propriu si la figurat. o fi si asta un simptom al coronavirusului?
am trecut peste. dar mi-am dat seama ca, in sfarsit, am reactionat asa cum mi-am dorit intotdeauna. am fost spontan si amuzant. m-am strofocat 30 de ani sa imi dezvolt aceasta spontaneitate ca sa imi dau seama ca e degeaba. sunt doar cativa oameni "carismatici" care orice cacat ar spune toata lumea din jur rade si esti obligat sa razi si tu ca sa nu pari prost. restul vrem sa iesim si noi in evidenta incercand sa spunem chestii amuzante, uneori prea desprinse din context sau prea complexe ca sa le inteleaga cineva, la care bineinteles ca nu primim nicio reactie pentru ca fiecare se gandeste 99% din timp la el. asa ca nu ne ramane decat sa radem cand mai povesteste carismaticu cum i-a iesit lui cartofu prin soseta la prima intalnire cu o gagica super buna din liceu.
