si vor mai trece. asa ne nastem si tot asa murim. si ce lasam in urma? nici noi nu stim. cand credem ca lasam ceva, ii doare pe toti in sula de noi, iar cand credem ca am fost uitati, fix atunci incep toti sa isi aduca aminte..
din lumea celor vii s-a dus si profu de fizica. un om exemplar care nu a stiut niciodata cate omagii i se vor aduce. avea o vaga idee dar era destul de timid in estimari. stia ca e apreciat pentru ca in afara de a fi profesor a fost si om si un bun camarad de cursa lunga. era si genul de om care atunci cand ridica palma la tine, nu stiai daca urmeaza sa te mangaie sau sa te loveasca. iar uneori i se parea amuzant sa mai faca gluma asta la intrarea in laborator cu elevii sai. bineinteles ca ii mangaia.
mie nu mi-a lasat mare lucru, probabil cam atat cat a lasat si altora. insa daca nu era el, nu am fi avut nici macar atat. imi aduc aminte usor neclar ultima noastra intalnire spontana, pe una dintre aleile cartierului in care am copilarit, era obisnuit cu imaginea unu copil mai dolofan, iar faptul ca intre timp dadusem jos vreo 15 kg l-a pus intr-o usoara dificultate de a ma recunoaste. cuvintele lui au fost blajine ca intotdeauna, era ingrijorat si nu a ezitat sa isi arate bucuria din suflet cand i-am spus ca totul e bine.
