ascultă

de regulă, nimeni nu ascultă. dacă faci un pas înapoi într-o conversație vei observa că oamenii sunt în general preocupați să vorbească despre ei înșiși și să se laude cu ce știu și ce fac, ce au și ce vor sau ce își doresc. chiar și atunci când vorbești tu, așteaptă să termini sau pur și simplu te întrerup pentru ca apoi să vorbească tot despre ei.

cel mai interesant e atunci când și tu faci la fel.. iar dialogul se transformă in 2 monologuri diferite spuse pe rând, la care se adaugă o mare senzație de frustrare de ambele părți.

conversația se rezumă de cele mai multe ori la un fel de concurs în care fiecare încearcă să fie mai breaz decât ceilalți. eu am parul creț. eu îl am roșcat. eu n-am nici un fir alb.

de fiecare dată cand o propoziție începe cu eu, se pierde empatia. cu toate ca e simplu.. dacă vorbește despre el sau problemele lui, omul vrea sa fie ascultat.

fac un experiment in perioada asta și vorbesc despre mine foarte punctual doar dacă sunt întrebat ceva specific. altfel tac, ascult și cer mai multe detalii, cu un interes cât se poate de autentic.

am senzația că nu mai am cui sa mă confesez, dar scrisul pe blog ajută. mai mult sau mai puțin.