cardiac

ma plimbam printr-un decor sumbru, eram singur. atunci nu-mi dadeam seama de asta, pentru ca eram interesat de alte curiozitati si gaseam o explicatie pentru tot. acum, privind inapoi, constat ca aceasta atotcunoastere era caracterizata atat prin capacitatea mea de a explica totul ca un intreg cat si de a explica orice ar compune acest tot. si tot acum realizez ca totul se rezuma la nimic mai mult decat ceea cunosteam prin insusi procesul de cunoastere - explorand, punandu-mi intrebari, traind revelatii. acum imi pare absurd sa ma gandesc ca din acest bagaj integral de cunostinte lipseau, ca de exemplu, culorile, muzica, dansul. nu cunosteam primejdia, nici durerea si nici nu as putea spune ca le-am simtit vreodata, pentru ca lumea era rezumata la contururi negre inofensive, pe un fundal alb infinit lipsit de spectacol. nu pot spune daca asa era lumea sau daca asa o percepeam eu, pentru ca pana sa se imprime in memorie, imaginea a trecut prin filtrele analizatorului vizual puternic controlat de o ratiune obsedata de logica si certitudine. singurul lucru de care am ramas intotdeauna convins a fost lipsa, de atunci, a fricii de moarte. lipsa mortii.
intr-o zi, plimbandu-ma ca de obicei prin peisajul monoton, o gasesc intinsa pe jos. avea o vibratie diferita de alb si negru, am numit-o rosu. era moartea si se zbatea sa traiasca. am ridicat-o usor pentru ca parea firava si am luat-o, usor, in brate, la pieptul meu. in jurul meu s-au strans priviri curioase, priviri pe care nu le mai vazusem dar pe care, cumva, le cunosteam. erau priviri ostile, doreau moartea pe care eu o descoperisem din intamplare, o doreau cu orice pret. ura lor s-a transformat curand in lupta, obligandu-ma sa ripostez. am protejat-o pana la ultimul inamic doborat, teama o facea sa se zbata si mai tare in bratele mele. am vrut sa fug undeva, departe de orice primejdie, insa ea nu ma lasa. putin mai tarziu se apropie de mine o fiinta gingasa, afisand intentii bune, indicand din gesturi timide dorinta de a privi comoara descoperita. simt, poate pentru prima data, ca ceva nu este in regula. clipind invers ca soparla si incercand sa para afectiva, fiinta aceasta imi desface bratele fara sa ma atinga si reuseste sa se apropie foarte mult. continui sa o protejez, o strang bine la loc in pieptul meu si refuz sa o las prada neincrederii.
- te rog, voi avea grija de ea, exprima fiinta din gesturi, mimica si expresivitate
refuzul meu o face sa isi piarda rabdarea. fiinta isi intinde ghearele ascutite catre pieptul meu si smulge moartea cu o iscusinta de asasin. reusesc sa o trag inapoi, iar fiinta acum incepe sa lacrime
- te rog, nu voi avea niciodata una numai a mea. o vom imparti. spunand toate astea in acelasi mod nonverbal, se apropie usor de mine lipindu-si pieptul ei gol de pieptul meu. moartea acum e in amandoi si abia acum constat gravitatea situatiei. o imping cu forta, dar moartea ramane suspendata intre noi, atarnand de doua fire sangerande. fiintele doborate mai devreme reanimeaza in fiinte mult mai puternice si mai agresive. lupta pentru moarte devine mai crancena decat si-ar putea cineva imagina. unul cate unul reusesc sa ii tin departe, din ce in ce mai greu pe masura ce moartea e acum impartita la doi si usor imi e furata cu discretia si perspicacitatea fiintei hedonice. toti sar sa o atinga, sa isi insuseasca moartea. toti sunt dominati de acelasi scop, disperarea lor ii uneste intr-o fiinta malefica, imposibil de oprit. cu o ultima speranta incalec acest mastodont si ajung in varful lui unde fiinta delicata isi foloseste siretlicurile feminine pentru a proteja moartea. folosind acele metode brutale ce fac abstractie de codul bunelor maniere si care tin mai mult de domeniul dragostei neconventionale, dobor fiinta dulce ca vinul, imi reinsusesc moartea si mor, spanzurat in propria-mi sira a spinarii de ceea ce s-ar putea numi capul plecat al creaturii infranse. devenisem un intreg cu restul creaturilor. moartea a fost consumata si zace pe pamant sub ceea ce a fost scena absurda a fiintelor contopite, a monstrului diform din care acum fac, sau faceam, parte si care-si savureaza eternitatea decimat sub propria-i masa absoluta.