infinit

avantajul miopiei nu foarte severe e acela ca pot vedea lucrurile mai frumoase decat sunt ele in realitate. de fiecare data cand port ochelarii de vedere sunt oripilat de infatisarea groaznica a mediului in care, aproape zilnic, eu, imi desfasor activitatea. cu precadere in zilele lucratoare. scuza mea, onorabila si deplorabila in acelasi timp, e ca sunt constrans de mine insumi sa traiesc aici. nu am pic de curaj sa fac un pas colo shea peste granita. in olanda spre exemplu. daca as ajunge in olanda, sunt sigur ca ar fi singurul loc unde fara ochelari imaginatia mea ar vedea lucrurile conform cu realitatea. cel putin in cartierul rosu al amsterdamului plin de dulciuri si bomboane colorate. nu mai zic de pistele cu biciclete pline ochi numai cu bicicliste de tot soiul, un barbat nu vezi sa se amestece aiurea printre ele. sa mai mentionez de magazinul de cosmaruri, maidanezi care fac sex in public, oameni care merg pe dosul peliculei de apa cu capul in jos bineinteles, cladiri care leviteaza, copaci insufletiti, vikingi calare pe elefanti sau de romani inteligenti? lucruri pe care le vad zilnic in orasul meu.. pot sa jur ca odata l-am vazut chiar pe napoleon in persoana intrand la mine in bloc de parca venea de la piata purtand o sacosa in mana si ducandu-se la el acasa, dar toate astea pentru ca nu port ochelari. uneori ajung sa am senzatia ca obisnuiesc sa-mi imaginez obscenitati, aberatii, caraghiosenii. ce bine ca nu e decat o impresie absolut falsa. trecand astazi pe langa magazinul altex (am mascat ultima litera cu "x" ca sa nu va dati seama despre ce magazin e vorba, nu de alta dar nu vreau sa fac reclama acestui teribil magazin) remarc, de afara, raionul "aparate pornografice".. initial mi-a parut rau, pentru ca le-a venit ideea inaintea mea. nici nu s-a facut bine secunda urmatoare ca m-am resemnat, pentru ca oricum niciodata nu gasesc momentul potrivit sa pun o idee buna in aplicare, oricat de buna ar fi ea. de altfel, am o groaza de idei bune si sunt cert convins ca as avea cei mai multi bani din lume daca as lua viata un pic mai in serios, mai mult decat o fac deja. dupaia m-am gandit ca, de fapt, ideea am avut-o cu mult inaintea lor si exact cum suspectam altcineva a aplicat-o inaintea mea. argumentul e simplu - exista o sumedenie de modalitati prin care ei (din englezescul they si rusescul они) puteau sa afle, chiar daca sunt extrem de precaut si nu suflu o vorba, nu schitez nimic, nici macar un desen indescifrabil in mijlocul unei bucati mici de hartie igienica. asta e! imi aduc aminte cand am iesit cu o fata la un suc, aceasta mi-a spus zambind perfid si mijind ochii intr-un fel in care parca, chiar atunci, extragea bit cu bit toate informatiile din creierul meu, la o rata de transfer de ordinul a zecilor de mii de universuri pe secunda si cu toate astea tot i-a luat ceva minute sa downloadeze o parte considerabila, pentru ca eu cunosc foarte multe si oricine si-ar dori sa detina macar o fractila din ceea ce am dobandit si, mai ales, ce am construit eu in mintea mea de-a lungul sfertului de veac petrecut pe planeta asta. cum adica ce mi-a spus? oh, ce caraghios sunt, cum ma pierd eu cu detalii neimportante! deci mi-a spus, cu zambetul ala si privirea aia, mi-a spus "stiu ce gandesti". mai evident de atat nici ca se putea. tot ce am reusit sa fac a fost sa intrerup imediat transferul lasand capul in jos cu ochii inchisi de parca as fi murit. sunt capabil sa simulez moartea mai bine decat o face un om care moare de adevaratelea si aproape la fel de bine ca o femeie care simuleaza orgasmul. secretul consta in detensionarea intregii musculaturi, bratele devin flasca si trebuie sa curga pe langa corp, gura cascata cu mandibula dislocata. spasmele post-mortem si horcaitul fac tot efectul. dar asta e treaba lor, eu zic ca orgasmul e mai bun nesimulat. revin la relatarea mea cu spionul aflat sub acoperirea fetitei inocente si care, haha, a fugit speriat de "cadavrul" meu ca de fantomele, creaturile, fostii, fostele si monstrii pe care toti ii visam noapte de noapte, nu-i asa, de mai multe ori pe noapte. de urgenta am sunat la deranjamente si am raportat probleme cu reteaua, mi s-a spus sa sed frumos si sa ascult o melodie care mi-a placut primele 15 dati, apoi am fost trecut printr-o serie de alte teste si intrebari, incepand cu poligraful si ajungand pana la salvarea printesei din imparatia imparatului rau da' bun, iar intr-un mod ireprosabil si cu dovada promptitudinii nemaintalnite altundeva in lume, o echipa intreaga de urgenta a venit cu un mandat pe care scria clar ca sunt insarcinati sa remufeze, chiar de mai multe ori daca e cazul si sa mi-l bage in fund, cablul. astfel am accesat internetul prin zeci de himenuri de foc (sau firewall) ca dupa nici mai mult nici mai putin de o saptamana cat a durat depanarea (sa zic mersi, puteau sa fie 7 zile, iar cele un milion de mufe sterilizate gresit nu au adus cu sine decat neglijabila paguba de 10km cablu de retea, noroc ca tocmai luasem salariul si urmatoarele 13 luni am job-ul asigurat la munca silnica in folosul patriei ca sa platesc daunele morale si prejudiciul material cauzate atat echipei de depanatori cat si operatorului national de internet de mare viteza) sa aflu ca identitatea falsa a agentului de spionaj a fost complet stearsa, atat contul de facebook, cat si, se pare, id-ul de messenger, intrucat pentru miile de mesaje special trimise de catre mine pentru a-mi confirma tot mie supozitia nici pana in prezent nu a venit macar un raspuns. cctd. pesemne ca au fost redirectionate catre acel loc pe care serviciile secrete il numesc cu zeflemeala "neant". parca ii si vad cum se amuza copios pe seama mea, judecand in mod eronat ca mi-ar fi ranit mie sentimentele. constat ca, de atunci, virgula, in mod constant, alta virgula, imi vad amprenta imagiatiei ilustre in toate creatiile pe care astia, genii autoproclamati ai marketingului, artei, capodoperei, creativitatii, cum vreti voi sa le mai spuneti, si le insusesc fara nici cel mai mic pic de respect pentru autorul de fapt si de drept al revolutiei artistice moderne. adica eu. asa si cu altex asta (de data asta am mascat toate literele cu alte litere alese aleatoriu, sa fiu sigur ca nu se prinde careva), cred ca face parte din mica conspiratie ce imi jeneaza de ceva vreme talpa, uneori dandu-mi o senzatie ciudata de gadilici. pai, cum? sa fie ei mai fraieri si sa nu profite de asa o idee geniala? cum ar fi sa te intalnesti cu sotia in magazinul de sex unde, abolut si fara nicio exceptie, nu ai scuza! ca orice femeie, da cu tine de pamant pana te face sa-ti doresti sa te fi insurat cu dracu, nu cu ea. alminteri la altex (la naiba, am uitat sa cenzurez... acum ma iau in gat si cu cna-ul) poti sa spui "draga, dar eu credeam ca e raionul de aparate frigorifice, nuu, haha, pornografice.. ce hilar" mai ales ca istetii astia, se pare, tin marfa ascunsa in niste frigidere sau chiar in congelatoare de parca ar fi un fel de organe. si a naibii coincidenta, ce asemanare izbitoare intre "pornografic" si "frigorific", jur ca daca ma dau mai in spate abia de vad vreo diferenta. acum, ce e drept, nu am avut curajul sa merg mai indeaproape si noroc ca nici nu aveam ochelarii la mine ca sa vad mai bine naiba stie ce prin frigiderele alea, mai ales ca sigur e o treaba ilegala la mijloc. iar acum pe buna dreptate, la cata informatie au substras din imaginatia mea, orice e posibil. in timp ce ma furisam pe nevazute pe parchetul care, bineinteles, scartaia din toate imbinarile, pot sa jur ca am auzit o nevasta replicand sotului ei "hai draga, poti sa-ti bagi carnea la mine, cat despre al tau, un metru jumate e aproape suficient". daca de vazut nu vad intotdeauna bine, de auzul meu ascutit nu am pus niciodata indoiala, deci fara comentarii! stiu prea bine ce am auzit!! cel putin pana in momentul in care mi-am dus pumnii stransi la urechi si am incept sa urlu ca sa acopar alte posibile obscenitati. alergand speriat, un pic stanjenit de limbajul corpului care sugera intr-un mod cat se poate de subtil ca nu imi asum angajamentul de a asculta chiar toate prostiile altora, obosind mai repede decat de obicei din cauza lipsei de aer am izbutit totusi sa alerg pret de 10 minute prin tot cartierul pana in fata bisericii unde cateva babute m-au asigurat ca totul e in regula, ba chiar mai mult erau toate de acord cu mine ca oamenii au luat-o razna si ca momentan nu e nevoie sa mai tip. adica asta am compus din franturile pe care le mai auzeam in timp ce 3 babute de o parte si 3 de cealalta trageau puternic de bratele cu pumnii stransi ca piatra care, altfel, imi stateau lipiti de urechi. n-am inteles nici pana acum de ce dupa ce mi le desfaceau la maxim, le dadeau drumul la loc. probabil se gandeau ca imi face vreo placere teribila sa-mi dau singur cu pumnii in cap, dar va spun pe cuvant ca senzatia nu era tocmai placuta, mai ales pe la final, adica inainte sa lesin, cand si-au perfectionat tehnica si le dadeau drumul simultan ca doua baliste inarmate cu lovituri de pugilist. actul de a zacea buimac pe jos intr-o balta de apa ce crestea pe masura ce babele astea cretine imi turnau cu galeata de parca eram un incendiu, nu un om sensibil ca oricare altul, m-a ajutat sa imi revin si sa aud preotul caruia nu-i venea a crede prin ce viata grea am trecut (preotii stiu o rugaciune prin care pot afla orice despre oricine, important e sa o foloseasca in cazuri speciale doar pentru oameni extrem de speciali, ca mine), ajungand sa spuna si el cu disperare ca lumea e atat de pe invers ca el se lasa de meserie si se duce in lume, nu inainte sa isi faca cruce in continuu si sa ma curete de raul care ma penetrase. cu ultima suflare i-am sugerat, ca atunci cand ajunge pe acolo cu mantuirea, sa mi-o dea mai cu insistenta la ochi si prin urechi, pentru ca am vazut si am auzit astazi niste lucruri de-a dreptul dezgustatoare. punct.

morala - infinitul are sfarsit !!

cardiac

ma plimbam printr-un decor sumbru, eram singur. atunci nu-mi dadeam seama de asta, pentru ca eram interesat de alte curiozitati si gaseam o explicatie pentru tot. acum, privind inapoi, constat ca aceasta atotcunoastere era caracterizata atat prin capacitatea mea de a explica totul ca un intreg cat si de a explica orice ar compune acest tot. si tot acum realizez ca totul se rezuma la nimic mai mult decat ceea cunosteam prin insusi procesul de cunoastere - explorand, punandu-mi intrebari, traind revelatii. acum imi pare absurd sa ma gandesc ca din acest bagaj integral de cunostinte lipseau, ca de exemplu, culorile, muzica, dansul. nu cunosteam primejdia, nici durerea si nici nu as putea spune ca le-am simtit vreodata, pentru ca lumea era rezumata la contururi negre inofensive, pe un fundal alb infinit lipsit de spectacol. nu pot spune daca asa era lumea sau daca asa o percepeam eu, pentru ca pana sa se imprime in memorie, imaginea a trecut prin filtrele analizatorului vizual puternic controlat de o ratiune obsedata de logica si certitudine. singurul lucru de care am ramas intotdeauna convins a fost lipsa, de atunci, a fricii de moarte. lipsa mortii.
intr-o zi, plimbandu-ma ca de obicei prin peisajul monoton, o gasesc intinsa pe jos. avea o vibratie diferita de alb si negru, am numit-o rosu. era moartea si se zbatea sa traiasca. am ridicat-o usor pentru ca parea firava si am luat-o, usor, in brate, la pieptul meu. in jurul meu s-au strans priviri curioase, priviri pe care nu le mai vazusem dar pe care, cumva, le cunosteam. erau priviri ostile, doreau moartea pe care eu o descoperisem din intamplare, o doreau cu orice pret. ura lor s-a transformat curand in lupta, obligandu-ma sa ripostez. am protejat-o pana la ultimul inamic doborat, teama o facea sa se zbata si mai tare in bratele mele. am vrut sa fug undeva, departe de orice primejdie, insa ea nu ma lasa. putin mai tarziu se apropie de mine o fiinta gingasa, afisand intentii bune, indicand din gesturi timide dorinta de a privi comoara descoperita. simt, poate pentru prima data, ca ceva nu este in regula. clipind invers ca soparla si incercand sa para afectiva, fiinta aceasta imi desface bratele fara sa ma atinga si reuseste sa se apropie foarte mult. continui sa o protejez, o strang bine la loc in pieptul meu si refuz sa o las prada neincrederii.
- te rog, voi avea grija de ea, exprima fiinta din gesturi, mimica si expresivitate
refuzul meu o face sa isi piarda rabdarea. fiinta isi intinde ghearele ascutite catre pieptul meu si smulge moartea cu o iscusinta de asasin. reusesc sa o trag inapoi, iar fiinta acum incepe sa lacrime
- te rog, nu voi avea niciodata una numai a mea. o vom imparti. spunand toate astea in acelasi mod nonverbal, se apropie usor de mine lipindu-si pieptul ei gol de pieptul meu. moartea acum e in amandoi si abia acum constat gravitatea situatiei. o imping cu forta, dar moartea ramane suspendata intre noi, atarnand de doua fire sangerande. fiintele doborate mai devreme reanimeaza in fiinte mult mai puternice si mai agresive. lupta pentru moarte devine mai crancena decat si-ar putea cineva imagina. unul cate unul reusesc sa ii tin departe, din ce in ce mai greu pe masura ce moartea e acum impartita la doi si usor imi e furata cu discretia si perspicacitatea fiintei hedonice. toti sar sa o atinga, sa isi insuseasca moartea. toti sunt dominati de acelasi scop, disperarea lor ii uneste intr-o fiinta malefica, imposibil de oprit. cu o ultima speranta incalec acest mastodont si ajung in varful lui unde fiinta delicata isi foloseste siretlicurile feminine pentru a proteja moartea. folosind acele metode brutale ce fac abstractie de codul bunelor maniere si care tin mai mult de domeniul dragostei neconventionale, dobor fiinta dulce ca vinul, imi reinsusesc moartea si mor, spanzurat in propria-mi sira a spinarii de ceea ce s-ar putea numi capul plecat al creaturii infranse. devenisem un intreg cu restul creaturilor. moartea a fost consumata si zace pe pamant sub ceea ce a fost scena absurda a fiintelor contopite, a monstrului diform din care acum fac, sau faceam, parte si care-si savureaza eternitatea decimat sub propria-i masa absoluta.

versiune

cand s-a pogorat din ceruri paianjenul a facut rapel

numar

nu cred in efectele benefice ale ceaiului verde
dar il beau si ma gandesc la maine
lichidele toxice produc lobotomie
asa ca le las pentru curatenia generala
la sfarsit de sezon
timpul pierdut se cauta in propriile buzunare
altfel cautarea genereaza dezastre temporale
termin ziua cu un acord monoton
vibratia sunetului trecator
linistea sufletului mort
a, vinul? ma ajuta sa-mi aduc aminte maine despre azi
intr-un mod elegant