vanator de reactii

raman placut surprins cand remarc zambetul trimfator al parsivului. parsivul poate sa urmareasca un interes bine definit sau, din contra, sa o faca din placerea senzatiei. mereu am considerat mitomania o arta, o opera adiacenta realitatii care se leaga perfect cu evenimentele verosimilului. bineinteles ca exista acea fractiune de secunda in care creierul uneste fortat minciuna de realitate, un moment de traire artistica in care creatorul isi vede opera finisata si nu ii mai ramane decat sa o semneze. sau microexpresia.
stiu ca suna absurd si neconventional, dar intotdeauna m-am inteles foarte bine cu oamenii care mint. de celalta mana, mi-a fost un pic teama de oamenii prea sinceri. poate din cauza ca si eu, de fel, sunt destul de sincer si raman uneori socat de reactiile oamenilor pusi in fata adevarului. atata vreme cat sunt tot om, aceleasi reactii le am si eu, de aici si teama.
jocul minciunii. ca oameni avem tendinta naturala si involuntara de reciprocitate. cand suntem mintiti, pentru a nu ne pune de'a curmezisul in calea firescului, intram in joc, adica punem botul. jocul poate fi asemuit unui vis, in care nu mai faci diferenta dintre real si ireal, doar ca aici nu mai faci diferenta dintre adevar si minciuna (atunci cand esti mintit "cum trebuie"). am adus visul in dezbatere pentru ca, nu de putine ori, am reusit sa ne controlam visele; si ce senzatie placuta poti avea calatorind pe ale tale doua picioare in propria imaginatie, intr-un mod aproape constient. dar ce se intampla cand sesizezi minciuna cuiva si incerci sa o alimentezi in loc sa o zadarnicesti? devine un joc, in primul rand pentru ca vorbim de cel putin o a doua persoana, in al doilea rand pentru ca are reguli. regula numarul unu - continua cu o minciuna. regula numarul doi - nu-l lasa pe celalalt sa stie ca stii ca minte. regula numarul trei - nu-l lasa pe celalalt sa stie ca minti. interesant e ca regulile se aplica pentru amandoi, implicit sau voit. astfel devine un joc in care sensul comun ar ruina totul, datul cartilor pe fata nu ar aduce decat un dublu knockout. continuarea, in schimb, e atat de solicitanta pe cat incitanta. o legatura invizibila, de substrat, intre doi oameni care altfel "in lumea reala" ar putea sa nu aiba nimic deosebit in comun. retrairea senzatiei din copilarie cand, tinand mana la ochi, aveam senzatia ca suntem foarte bine ascunsi si nu ne vede nimeni. reactia celui care minte poate fi constructiva. adevarul se naste din minciuna atunci cand ti se cer dovezi pe care nu le ai dar le poti obtine cu un pic de efort. ca o mica paranteza, asa functioneaza si sistemul banilor virtuali ce produc bani reali din aproape nimic - spunem ca ii avem, iar in caz de ni se cer, stim ca ii putem produce intr-un timp rezonabil si legal (legalul negociabil). revenind la jocul de-a minciuna, acesta te poate invata ca e de preferat sa nu acuzi pe cineva de minciuna. acuza nefondata aduce cu sine distantare bazata pe neincredere, pe cand cea fondata invadeaza zona virtuala de confort a celui care minte. e genul de joc pe care nu-l poti programa intr-un anumit loc la o anumita ora. pur si simplu nu-i poti propune cuiva "hai sa ne mintim".
viata e un joc ce devine si mai palpitant pe masura ce inveti sa-l joci.