zagan

sper ca atunci cand te trezesti
nu vei simti la fel ca mine
uitand doar semnul de'ntrebare
despre nisipuri miscatoare
si sper ca tu sa intelegi
nimicul din cutia de vioara
lasand in lumea ce'nconjoara
o dara de creion usoara
de vrei si nu vei incerca
batuta cale strabatuta
precum miscarile de nori
vei umple cerul de culori
acum ca ti-am dorit izbanda
ridica-te pe vant si plangi
un cantec vechi cu note lungi
te cheama viata, deci osanda

alb

visam ca ninge. ma trezesc, perfect lucid si constient de intoarcerea la realitate. ochii imi stau lipiti de fereastra privind troiene, cum incarca umerii portretului citadin. stiu ca nu rezolv mare lucru cu asta, poate m-as fi descurcat mai bine daca alegeam pictura in locul literelor. poate.

predestinat

exista un nume care vine atat in varianta cu pampon cat si in cea cu papion si care ma enerveaza pe mine la culme. sau nu numele e cel care ma enerveaza, ci nefericitul purtator. n-am decat sa astept mai departe exceptia care sa-mi confirme regula

infinit

avantajul miopiei nu foarte severe e acela ca pot vedea lucrurile mai frumoase decat sunt ele in realitate. de fiecare data cand port ochelarii de vedere sunt oripilat de infatisarea groaznica a mediului in care, aproape zilnic, eu, imi desfasor activitatea. cu precadere in zilele lucratoare. scuza mea, onorabila si deplorabila in acelasi timp, e ca sunt constrans de mine insumi sa traiesc aici. nu am pic de curaj sa fac un pas colo shea peste granita. in olanda spre exemplu. daca as ajunge in olanda, sunt sigur ca ar fi singurul loc unde fara ochelari imaginatia mea ar vedea lucrurile conform cu realitatea. cel putin in cartierul rosu al amsterdamului plin de dulciuri si bomboane colorate. nu mai zic de pistele cu biciclete pline ochi numai cu bicicliste de tot soiul, un barbat nu vezi sa se amestece aiurea printre ele. sa mai mentionez de magazinul de cosmaruri, maidanezi care fac sex in public, oameni care merg pe dosul peliculei de apa cu capul in jos bineinteles, cladiri care leviteaza, copaci insufletiti, vikingi calare pe elefanti sau de romani inteligenti? lucruri pe care le vad zilnic in orasul meu.. pot sa jur ca odata l-am vazut chiar pe napoleon in persoana intrand la mine in bloc de parca venea de la piata purtand o sacosa in mana si ducandu-se la el acasa, dar toate astea pentru ca nu port ochelari. uneori ajung sa am senzatia ca obisnuiesc sa-mi imaginez obscenitati, aberatii, caraghiosenii. ce bine ca nu e decat o impresie absolut falsa. trecand astazi pe langa magazinul altex (am mascat ultima litera cu "x" ca sa nu va dati seama despre ce magazin e vorba, nu de alta dar nu vreau sa fac reclama acestui teribil magazin) remarc, de afara, raionul "aparate pornografice".. initial mi-a parut rau, pentru ca le-a venit ideea inaintea mea. nici nu s-a facut bine secunda urmatoare ca m-am resemnat, pentru ca oricum niciodata nu gasesc momentul potrivit sa pun o idee buna in aplicare, oricat de buna ar fi ea. de altfel, am o groaza de idei bune si sunt cert convins ca as avea cei mai multi bani din lume daca as lua viata un pic mai in serios, mai mult decat o fac deja. dupaia m-am gandit ca, de fapt, ideea am avut-o cu mult inaintea lor si exact cum suspectam altcineva a aplicat-o inaintea mea. argumentul e simplu - exista o sumedenie de modalitati prin care ei (din englezescul they si rusescul они) puteau sa afle, chiar daca sunt extrem de precaut si nu suflu o vorba, nu schitez nimic, nici macar un desen indescifrabil in mijlocul unei bucati mici de hartie igienica. asta e! imi aduc aminte cand am iesit cu o fata la un suc, aceasta mi-a spus zambind perfid si mijind ochii intr-un fel in care parca, chiar atunci, extragea bit cu bit toate informatiile din creierul meu, la o rata de transfer de ordinul a zecilor de mii de universuri pe secunda si cu toate astea tot i-a luat ceva minute sa downloadeze o parte considerabila, pentru ca eu cunosc foarte multe si oricine si-ar dori sa detina macar o fractila din ceea ce am dobandit si, mai ales, ce am construit eu in mintea mea de-a lungul sfertului de veac petrecut pe planeta asta. cum adica ce mi-a spus? oh, ce caraghios sunt, cum ma pierd eu cu detalii neimportante! deci mi-a spus, cu zambetul ala si privirea aia, mi-a spus "stiu ce gandesti". mai evident de atat nici ca se putea. tot ce am reusit sa fac a fost sa intrerup imediat transferul lasand capul in jos cu ochii inchisi de parca as fi murit. sunt capabil sa simulez moartea mai bine decat o face un om care moare de adevaratelea si aproape la fel de bine ca o femeie care simuleaza orgasmul. secretul consta in detensionarea intregii musculaturi, bratele devin flasca si trebuie sa curga pe langa corp, gura cascata cu mandibula dislocata. spasmele post-mortem si horcaitul fac tot efectul. dar asta e treaba lor, eu zic ca orgasmul e mai bun nesimulat. revin la relatarea mea cu spionul aflat sub acoperirea fetitei inocente si care, haha, a fugit speriat de "cadavrul" meu ca de fantomele, creaturile, fostii, fostele si monstrii pe care toti ii visam noapte de noapte, nu-i asa, de mai multe ori pe noapte. de urgenta am sunat la deranjamente si am raportat probleme cu reteaua, mi s-a spus sa sed frumos si sa ascult o melodie care mi-a placut primele 15 dati, apoi am fost trecut printr-o serie de alte teste si intrebari, incepand cu poligraful si ajungand pana la salvarea printesei din imparatia imparatului rau da' bun, iar intr-un mod ireprosabil si cu dovada promptitudinii nemaintalnite altundeva in lume, o echipa intreaga de urgenta a venit cu un mandat pe care scria clar ca sunt insarcinati sa remufeze, chiar de mai multe ori daca e cazul si sa mi-l bage in fund, cablul. astfel am accesat internetul prin zeci de himenuri de foc (sau firewall) ca dupa nici mai mult nici mai putin de o saptamana cat a durat depanarea (sa zic mersi, puteau sa fie 7 zile, iar cele un milion de mufe sterilizate gresit nu au adus cu sine decat neglijabila paguba de 10km cablu de retea, noroc ca tocmai luasem salariul si urmatoarele 13 luni am job-ul asigurat la munca silnica in folosul patriei ca sa platesc daunele morale si prejudiciul material cauzate atat echipei de depanatori cat si operatorului national de internet de mare viteza) sa aflu ca identitatea falsa a agentului de spionaj a fost complet stearsa, atat contul de facebook, cat si, se pare, id-ul de messenger, intrucat pentru miile de mesaje special trimise de catre mine pentru a-mi confirma tot mie supozitia nici pana in prezent nu a venit macar un raspuns. cctd. pesemne ca au fost redirectionate catre acel loc pe care serviciile secrete il numesc cu zeflemeala "neant". parca ii si vad cum se amuza copios pe seama mea, judecand in mod eronat ca mi-ar fi ranit mie sentimentele. constat ca, de atunci, virgula, in mod constant, alta virgula, imi vad amprenta imagiatiei ilustre in toate creatiile pe care astia, genii autoproclamati ai marketingului, artei, capodoperei, creativitatii, cum vreti voi sa le mai spuneti, si le insusesc fara nici cel mai mic pic de respect pentru autorul de fapt si de drept al revolutiei artistice moderne. adica eu. asa si cu altex asta (de data asta am mascat toate literele cu alte litere alese aleatoriu, sa fiu sigur ca nu se prinde careva), cred ca face parte din mica conspiratie ce imi jeneaza de ceva vreme talpa, uneori dandu-mi o senzatie ciudata de gadilici. pai, cum? sa fie ei mai fraieri si sa nu profite de asa o idee geniala? cum ar fi sa te intalnesti cu sotia in magazinul de sex unde, abolut si fara nicio exceptie, nu ai scuza! ca orice femeie, da cu tine de pamant pana te face sa-ti doresti sa te fi insurat cu dracu, nu cu ea. alminteri la altex (la naiba, am uitat sa cenzurez... acum ma iau in gat si cu cna-ul) poti sa spui "draga, dar eu credeam ca e raionul de aparate frigorifice, nuu, haha, pornografice.. ce hilar" mai ales ca istetii astia, se pare, tin marfa ascunsa in niste frigidere sau chiar in congelatoare de parca ar fi un fel de organe. si a naibii coincidenta, ce asemanare izbitoare intre "pornografic" si "frigorific", jur ca daca ma dau mai in spate abia de vad vreo diferenta. acum, ce e drept, nu am avut curajul sa merg mai indeaproape si noroc ca nici nu aveam ochelarii la mine ca sa vad mai bine naiba stie ce prin frigiderele alea, mai ales ca sigur e o treaba ilegala la mijloc. iar acum pe buna dreptate, la cata informatie au substras din imaginatia mea, orice e posibil. in timp ce ma furisam pe nevazute pe parchetul care, bineinteles, scartaia din toate imbinarile, pot sa jur ca am auzit o nevasta replicand sotului ei "hai draga, poti sa-ti bagi carnea la mine, cat despre al tau, un metru jumate e aproape suficient". daca de vazut nu vad intotdeauna bine, de auzul meu ascutit nu am pus niciodata indoiala, deci fara comentarii! stiu prea bine ce am auzit!! cel putin pana in momentul in care mi-am dus pumnii stransi la urechi si am incept sa urlu ca sa acopar alte posibile obscenitati. alergand speriat, un pic stanjenit de limbajul corpului care sugera intr-un mod cat se poate de subtil ca nu imi asum angajamentul de a asculta chiar toate prostiile altora, obosind mai repede decat de obicei din cauza lipsei de aer am izbutit totusi sa alerg pret de 10 minute prin tot cartierul pana in fata bisericii unde cateva babute m-au asigurat ca totul e in regula, ba chiar mai mult erau toate de acord cu mine ca oamenii au luat-o razna si ca momentan nu e nevoie sa mai tip. adica asta am compus din franturile pe care le mai auzeam in timp ce 3 babute de o parte si 3 de cealalta trageau puternic de bratele cu pumnii stransi ca piatra care, altfel, imi stateau lipiti de urechi. n-am inteles nici pana acum de ce dupa ce mi le desfaceau la maxim, le dadeau drumul la loc. probabil se gandeau ca imi face vreo placere teribila sa-mi dau singur cu pumnii in cap, dar va spun pe cuvant ca senzatia nu era tocmai placuta, mai ales pe la final, adica inainte sa lesin, cand si-au perfectionat tehnica si le dadeau drumul simultan ca doua baliste inarmate cu lovituri de pugilist. actul de a zacea buimac pe jos intr-o balta de apa ce crestea pe masura ce babele astea cretine imi turnau cu galeata de parca eram un incendiu, nu un om sensibil ca oricare altul, m-a ajutat sa imi revin si sa aud preotul caruia nu-i venea a crede prin ce viata grea am trecut (preotii stiu o rugaciune prin care pot afla orice despre oricine, important e sa o foloseasca in cazuri speciale doar pentru oameni extrem de speciali, ca mine), ajungand sa spuna si el cu disperare ca lumea e atat de pe invers ca el se lasa de meserie si se duce in lume, nu inainte sa isi faca cruce in continuu si sa ma curete de raul care ma penetrase. cu ultima suflare i-am sugerat, ca atunci cand ajunge pe acolo cu mantuirea, sa mi-o dea mai cu insistenta la ochi si prin urechi, pentru ca am vazut si am auzit astazi niste lucruri de-a dreptul dezgustatoare. punct.

morala - infinitul are sfarsit !!

cardiac

ma plimbam printr-un decor sumbru, eram singur. atunci nu-mi dadeam seama de asta, pentru ca eram interesat de alte curiozitati si gaseam o explicatie pentru tot. acum, privind inapoi, constat ca aceasta atotcunoastere era caracterizata atat prin capacitatea mea de a explica totul ca un intreg cat si de a explica orice ar compune acest tot. si tot acum realizez ca totul se rezuma la nimic mai mult decat ceea cunosteam prin insusi procesul de cunoastere - explorand, punandu-mi intrebari, traind revelatii. acum imi pare absurd sa ma gandesc ca din acest bagaj integral de cunostinte lipseau, ca de exemplu, culorile, muzica, dansul. nu cunosteam primejdia, nici durerea si nici nu as putea spune ca le-am simtit vreodata, pentru ca lumea era rezumata la contururi negre inofensive, pe un fundal alb infinit lipsit de spectacol. nu pot spune daca asa era lumea sau daca asa o percepeam eu, pentru ca pana sa se imprime in memorie, imaginea a trecut prin filtrele analizatorului vizual puternic controlat de o ratiune obsedata de logica si certitudine. singurul lucru de care am ramas intotdeauna convins a fost lipsa, de atunci, a fricii de moarte. lipsa mortii.
intr-o zi, plimbandu-ma ca de obicei prin peisajul monoton, o gasesc intinsa pe jos. avea o vibratie diferita de alb si negru, am numit-o rosu. era moartea si se zbatea sa traiasca. am ridicat-o usor pentru ca parea firava si am luat-o, usor, in brate, la pieptul meu. in jurul meu s-au strans priviri curioase, priviri pe care nu le mai vazusem dar pe care, cumva, le cunosteam. erau priviri ostile, doreau moartea pe care eu o descoperisem din intamplare, o doreau cu orice pret. ura lor s-a transformat curand in lupta, obligandu-ma sa ripostez. am protejat-o pana la ultimul inamic doborat, teama o facea sa se zbata si mai tare in bratele mele. am vrut sa fug undeva, departe de orice primejdie, insa ea nu ma lasa. putin mai tarziu se apropie de mine o fiinta gingasa, afisand intentii bune, indicand din gesturi timide dorinta de a privi comoara descoperita. simt, poate pentru prima data, ca ceva nu este in regula. clipind invers ca soparla si incercand sa para afectiva, fiinta aceasta imi desface bratele fara sa ma atinga si reuseste sa se apropie foarte mult. continui sa o protejez, o strang bine la loc in pieptul meu si refuz sa o las prada neincrederii.
- te rog, voi avea grija de ea, exprima fiinta din gesturi, mimica si expresivitate
refuzul meu o face sa isi piarda rabdarea. fiinta isi intinde ghearele ascutite catre pieptul meu si smulge moartea cu o iscusinta de asasin. reusesc sa o trag inapoi, iar fiinta acum incepe sa lacrime
- te rog, nu voi avea niciodata una numai a mea. o vom imparti. spunand toate astea in acelasi mod nonverbal, se apropie usor de mine lipindu-si pieptul ei gol de pieptul meu. moartea acum e in amandoi si abia acum constat gravitatea situatiei. o imping cu forta, dar moartea ramane suspendata intre noi, atarnand de doua fire sangerande. fiintele doborate mai devreme reanimeaza in fiinte mult mai puternice si mai agresive. lupta pentru moarte devine mai crancena decat si-ar putea cineva imagina. unul cate unul reusesc sa ii tin departe, din ce in ce mai greu pe masura ce moartea e acum impartita la doi si usor imi e furata cu discretia si perspicacitatea fiintei hedonice. toti sar sa o atinga, sa isi insuseasca moartea. toti sunt dominati de acelasi scop, disperarea lor ii uneste intr-o fiinta malefica, imposibil de oprit. cu o ultima speranta incalec acest mastodont si ajung in varful lui unde fiinta delicata isi foloseste siretlicurile feminine pentru a proteja moartea. folosind acele metode brutale ce fac abstractie de codul bunelor maniere si care tin mai mult de domeniul dragostei neconventionale, dobor fiinta dulce ca vinul, imi reinsusesc moartea si mor, spanzurat in propria-mi sira a spinarii de ceea ce s-ar putea numi capul plecat al creaturii infranse. devenisem un intreg cu restul creaturilor. moartea a fost consumata si zace pe pamant sub ceea ce a fost scena absurda a fiintelor contopite, a monstrului diform din care acum fac, sau faceam, parte si care-si savureaza eternitatea decimat sub propria-i masa absoluta.

versiune

cand s-a pogorat din ceruri paianjenul a facut rapel

numar

nu cred in efectele benefice ale ceaiului verde
dar il beau si ma gandesc la maine
lichidele toxice produc lobotomie
asa ca le las pentru curatenia generala
la sfarsit de sezon
timpul pierdut se cauta in propriile buzunare
altfel cautarea genereaza dezastre temporale
termin ziua cu un acord monoton
vibratia sunetului trecator
linistea sufletului mort
a, vinul? ma ajuta sa-mi aduc aminte maine despre azi
intr-un mod elegant

rastalmacit

se ia un cuvant si se tavaleste bine prin praf pana ce nu-i mai vezi culoarea. apoi se infig doua belciuge puternice in fiecare capat al cuvantului si se pune la incercare, precum o epruveta in masina de testare la rupere. se actioneaza masina pana ce cuvantul face poc iar din el sar schelalaind literele schilodite. si urmatorul. si urmatorul. pana ce din cuvant nu mai ramane nimic. poate mai raman doar alte cuvinte care tin de sase ca nu cumva sa fie masinaria prin zona cand acestea vor sa iasa.
cuvantul curajos a iesit primul, acceptandu-si destinul. la fel.. praf, belciuge, poc si schelalaiala. a fost urmat de cuvantul sincer si de vicleanul minciuna. in fata masinii nu au fost decat niste simple cuvinte care, pana la urma, au cedat. au ramas insa cuvintele nespuse, cuvintele care stiu ca oricum nu au vreo sansa in fata masinariei. sau, ca sa vezi, cuvintele astea nici macar nu au remarcat primejdia, pentru ca aceste cuvinte nespuse incing, pe masura ce vorbim, o petrecere pe cinste cu bauturi, mancaruri, muzica si tot felul de jocuri. din cand in cand se mai intreaba "ba, unde a disparut curajosu ala? facea niste scheme de-l inmuiau pana si pe picioare" si isi continua necontenit distractia. sau poate ca adevarul e putin frustrat ca nimeni nu-l mai apreciaza atat de mult in lipsa lui minciuna, devenind acum un cuvant ca oricare altul, fara caldura si lumina proprie. pana si lipsa lui sincer il cam necajeste, pentru ca acum a ramas si fara fratele sau de suferinta. nimeni insa nu stie unde au disparut atat de subit invitatii cei mai de seama ai petrecerii. petrecerea continua pana a doua zi. pana cand petrecerea, intr-un final, se termina, iar cuvintele trebuie sa iasa pentru a merge la culcare, fiecare pe la casele lor sau ale altora. cateva cuvinte au remarcat masinaria si au inceput sa o calareasca, sa o traga de fire si sa-i apese pe butoanele pe care, in mod deosebit e scris cu litere mari si luminoase "nu apasa". masinaria reuseste sa-l prinda mai intai pe neatent, apoi pe curios. dar fara izbanda, pentru ca masinaria nu mai functioneaza acum in parametri normali si in loc sa traga de cuvinte pana la rupere, masinaria isi priveste suruburile imprastiate, firele smulse, uleiul mineral curs din pistoanele hidraulice, cum devine consumata de cuvintele astea dubios de ciudate. pentru prima data, masina nu poate simti frica din cuvinte si nu stie cum sa reactioneze. masina asfel cedeaza si accepta soarta ce a sortit-o milioanelor de cuvinte, rastalmacite pana la ultima litera.

sincer

- sa fiu sincer... moment in care am fost intrerupt
- hehehe! ce vrei sa spui? tu de obicei nu esti sincer? mandru de remarca sa impertinenta
- da

da, e greu. daca nu chiar imposibil. in spatele mastilor se ascunde chipul gol al actorului care altfel ar deveni tot om. sinceritatea parca ne aproprie prea mult unii de altii, ne invadeaza spatiul personal si ne da senzatia de sufocare. ce inseamna sa fii sincer? pe scurt, sa nu spui lucruri in care nu crezi. omul se naste naiv, de aici si sinceritatea. experienta il invata ca nu e prea placut sa fii pacalit, atunci incepe sa nu mai creada. aici se pierde sinceritatea. sinceritatea se lupta de una singura cu dubiul, frica de a nu gresi, viclenia, prefacatoria. parca sun a predicator. da, e greu, mai ales daca esti de acord cu ceea ce tocmai am spus.
daca iti e greu sa fii sincer, nu e nimic anormal. mai toti au o retinere. insa traducerea nesinceritatii s-ar putea sa te doara, pentru ca oamenii sunt nesinceri cand nu au pic de incredere in sine, cand le e rusine de goliciunea lor, cand au senzatia ca ceilalti vor sa ii batjocoreasca, cand ei insisi sunt niste mincinosi fara masura sau cand sinceritatea patrunde ca un pumnal carnea frageda de om slab.
corect. a fi sincer inseamna sa gasesti cuvintele potrivite, inseamna sa ai incredere in ceea ce spui si felul in care o spui. sinceritatea vine mereu acompaniata de o voce ferma, un spate drept si o privire directa. sincer, cine nu si-ar dori sa fie asa? si cred ca primul pas spre sinceritate ar fi constientizarea sau actul de a fi sincer cu tine insuti.

turta

capitolul 1 - majoratul
relatari din amintirile unui adolescent beat
reteta fericirii nu am s-o divulg, pentru ca oricum dupa al 3-lea pahar de palinca firul naratiunii a devenit complex, s-a incurcat ba chiar s-a innodat si nici pana azi nimeni nu l-a mai putut deslusi. o zi obisnuita de joi. nu! majoratul celei mai bune colege din liceu s-a petrecut intr-o noapte de joi spre vineri! asa da. o noapte care a inceput cu cateva sticle de bere, un pahar de visinata, niste pariuri ca nimeni nu bea mai mult ca oricine, apoi palinca prezentata tardiv dupa ce toti au crezut ca e vodca. ambalajul era de vodca, jur! si o tigara, poate a doua sau a treia din viata mea. desi nu mai vad bine.. nu nu nu... ochii functioneaza perfect, insa mintea intelege cu totul altceva... deci... desi nu mai vad bine incep sa disting niste scene oribile in jurul meu. ratiunea zbiara din rasputeri, poate poate cineva acolo afara aude ca treaba e putreda si trebuie sa plecam de aici pana nu devenim partasi. exact cand ratiunea parca isi pierduse orice dram de nadejde, corpul supus tuturor fortelor cosmice prezente in alcoolul ce a luat stapanire peste tot regatul cenusiu, alcoolul care a spus sangelui sa se retraga in inimioara lui si sa lase loc ficatului sa controleze totul, corpul acum se ridica si pleaca. fara sa zica la revedere. nu mai avea sens. toti erau ocupati cu alte cele specifice consumului excesiv de alcool. nici nu si-au dat seama ca am plecat. nici nu mai stiau daca, de fapt, am fost si eu p-acolo sau nu.

capitolul 2 - impas
sunt in fata blocului, stau ascuns sub terasa scarii si imi evaluez sansa de a trece pe sub cascada varsata si revarsata de la geamul balconului colegei, fara a primi botezul celor 5 sau 9 capete spanzurate turta de pervaz. sunt treaz. sunt muci de treaz. trec fara sa ma observe nimeni, nici macar eu. datele misiunii imi sunt proiectate cu litere verzi digitale pe retina ochilor. langa imi apare si harta locatiei si ora curenta, ora 3. obiectivul e clar definit, sunt convins de asta. sunt in cartierul aparatorii patriei. sunt la 5 statii distanta fata de liceu in directia estica si/sau 5 statii fata de casa in directia opusa. adica vestica. analizez situatia. daca o iau usor agale spre liceu, as putea chiar sa-mi surprind profesorii, colegii si prietenii cu prezenta mea notabila matinala, un obicei admirat inca din clasa a 9-a, moment din care, de altfel, nu s-a mai intamplat. dar asta pana acum, in clasa a 12-a. pe de alta parte, acasa sunt parintii care m-au crescut si care au incredere in mine, cei carora nu as putea sa le ofer imaginea propriului copil cu cepe rosii in loc de ochi, incapabil sa lege o litera de la cap la coada, sa mearga corect in 4 labe, patat de tot felul de chestii mai mult sau mai putin alcoolice, comestibile sau dracu mai stie ce. duhnind a hoit! gata, decizia e simpla! o sa... n-am mai apucat s-o iau caci...

capitolul 3 - fugarul
- va rugam sa va legitimati
snitzel, unde sunt? ce vor astia de la viata mea trista si amarata si nefericita? am sa va raspund tot eu - in timpul in care eram ocupat cu luarea unei decizii urgente, picioarele impreuna cu subconstientul (ca din constient oricum mare lucru nu mai ramasese) au hotarat deja sa ma poarte in directia liceu. mai aveam o statie si jumatate pana la liceu. de fapt, mai putin de o statie ca o taiam printre casele de tigani de langa liceu. si cand colo ce sa vezi? 2 curcani amuzanti ma intreaba pe mine, eu, de sanatate.
- merg la liceu! raspund eu cu increderea-mi imbibata, saturata in alcool
- un act de identitate imi puteti prezenta?
- da, sigur ca... pot! pot?
am reusit intr-un final
- dumneavoastra nu locuiti prin zona
- nu, dar aici fac liceul! inca eram convins ca treaba cu liceul o sa ascunda perfect amanuntele betiei in spatele devotamentului meu pentru carte
- si nu e cam devreme sa mergeti la liceu? e ora 4 dimineata
logica mea functioneaza bine. functioneaza chiar si cand sunt trotilat. asa am senzatia mereu
- n-are rost sa ma prefac, se vede ca sunt cazut si decazut din drepturi. n-am facut nimic rau. a durat petrecerea mai putin si am zis ca daca mai trec si pe acasa, intarzii la liceu.
- locuiti la adresa din buletin?
- da, cu parintii. oferindu-le o tentativa istovitoare de zambet larg de sarlatan cu ochi de cersetor
- stiti ca dumneavoastra va indepartati de casa. spuneti ca mergeti la liceu, de unde veniti?
- petrecerea de opshpe ani a unei colege, din aparatorii patriei. si nu ca nu ati observat, dar ne-am distrat pe masura
- observam ca nu prea ati avut masura. ia zi ma, ce facem? il ducem pana acasa?
erau 2 politisiti, acum vorbeau intre ei
- iau autobuzul, nu e nevoie! intervin cu promptitudinea specifica de ardelean, care acum mai e si beat pe deasupra
- te rog sa nu ne intrerupi. ce zici ma?
intervine si celalalt dupa o perioada lunga de gandire pe care pana si eu am sesizat-o
- nu e in sectoru nostru. noi patrulam aici. i-am luat datele, asta este, sa se descurce
- da, ma descurc!
- te rog sa nu ne mai intrerupi, despre tine e vorba aici
imi dadusem si eu seama. ce imi mai dadusem seama era faptul ca unui politist ii eram drag, celuilalt antipatic. ca un politist era inalt si slab, celalalt mic si indesat.
- sau, nu stiu daca ma descurc
era luna martie, vremea era buna, functiile vitale incepusera sa-mi revina in parametri. nu prea credeam ce tocmai am spus
- cum adica nu te descurci? intreba "celalalt"
acum politistul care ma credea drag, isi ridica si el o spranceana. clar eram un prost in fata eminiscentelor din fata ochilor mei impaienjeniti
- pai, primul autobuz vine peste o ora. scoala incepe la 8 dimineata. o sa cam am de asteptat. nu-i asa? bani de taxi n-am. mi-a fost foame
- si ai mancat? intreaba politistul inalt, evident incercand sa-si pastreze amuzamentul in spatele impozantei
- ooo, da
- ba, io zic sa-l ducem ca uita-te la el ce pricajit e. s-a distrat el o data, in rest e cuminte, nu cazier, nu scandalagiu
hmm "sa-l ducem" ... pe asta nu o intelegeam atunci. nici acum nu prea o inteleg... pentru ca imi tot venea in minte intrebarea
- unde?
- la domiciliul dumneavoastra
de fapt... orice mi-ar fi raspuns nu mi-ar fi convenit.. la prima vedere erau 3 variante.. acasa, liceu si sectie. eu imi doream inapoi la petrecere, ar fi fost de senzatie sa ma aduca politia ca pe un evadat inapoi la petrecere. ma bufnea rasul gandindu-ma
- de ce radeti?
- era cam galagioasa petrecerea de la care am plecat. sigur nu ati fost chemati sa interveniti si acolo?
asta e, unii s-au nascut direct cu becul ars. dupa inca vreo cateva secunde de asteptare in care sigur in mintea lor a fost vid. vid la patrat.
- nu
- bine, eu merg acasa. cred ca s-a trezit mama. imi era teama sa nu o trezesc pentru ca face ca trenu in gara daca nu doarme de tot somniferul.
pe drum in masina de politie m-am simtit ca un infractor in mica celula de pe bancheta din spate. parca parca imi venea sa imi trag gluga peste cap, sa nu ma recunoasca nimeni la ora 4:15 de dimineata. dar nu aveam gluga. politistii conduc incet, isi fac munca de patrulare in acelasi timp. tot in acelasi timp, alcoolul isi face drum prin vezica mea de ma iau transpiratiile. cum as putea sa le cer sa ma lase sa vizitez un tufis, ori un gard, ori portiera unei masini, ori poate chiar bancheta masinii de politie?! astfel drumul a fost de doua ori mai lung, a durat de trei ori mai mult iar dorinta eliberarii fiziologice ma presa ca pe un detinut condamnat la ani grei de carcera.
cum necum ma lasa in fata blocului si asteapta pana intru in scara blocului. poate ca au stat sa urmareasca si restul, treaba lor. si poate ca s-au amuzat. tot treaba lor

capitolul 4 - intrarea
sunt in fata usii apartamentului meu. am nimerit-o din prima si incerc disperat sa descui cele 3 broaste. zadarnic, deoarece una are cheia bagata pe interior si intoarsa la nouaj de grade, din exterior nu pot face nimic.sun la usa, bat la usa, stau pe treapta, sun la usa, bat la usa, deschid usa, de la ghena, nu e o idee prea buna, stau pe treapta, sun la usa, bat la usa, stomacu bolboroseste, totul se invarte violent cu mine, forta centrifuga parca imi da o senzatie funny, alerg pe scari pana la ghena si eliberez diavolul. toboganul ala pe care se arunca gunoiul are o rezonanta incredibila. mai ales noaptea. daca zici "pst" cu capul indesat bine in interiorul sau, cred ca aude tot blocul. tot blocul m-a auzit deci borand la 5 dimineata in toboganul pentru gunoi, inclusiv vecina de la 5 care iese curioasa in salvarea mea, purtand un facalet si strigand "chem politia!"
- sunt eu, vecinu de la 6
- aa, vai maica, dar ce faci la ora asta? ca m-ai speriat!
- stau de cateva ore pe scara si nu-mi raspunde nimeni la usa. cred ca ai mei dorm ca ursii de nu aud soneria
evacuarea fortata a alcoolului m-a mai trezit, dar corpul s-a prins de smecherie si ma incearca din nou
- ai sunat si la interfon?
fuck, i'm stupid. la asta nu m-am gandit, iar interfonul ala suna, nu gluma
- da, am sunat si nimic. n-am reusit insa sa ii sun pe telefon, sigur l-ar auzi pentru ca exista unul in fiecare camera.
ba cat mint. de fapt, alcoolul asta minte. muma lui de alcool ca acum vrea sa iasa pe toate partile.
- haide mai baietas sa suni de la mine, nu mai sta asa toata noaptea. si parintii astia ai tai, ce sunt? surzi?
sunat, raspuns, preluat, aruncat in pat, parintii se inchina pentru ca, desi erau cat se poate de lucizi, nu au inteles nimic

capitolul 5 - eroul
suna ceasul. ma duc la liceu. mai toti colegii sunt acasa la proaspat majorata. spala peretii, dusumeaua. eu sunt impreuna cu putinii colegi constiinciosi care prefera distractia in weekend pentru a nu le perturba rezultatele scolare. profesorii ne felicita pentru asta.

geometrie

fara semn de intrebare
patru puncte ce definesc precis colturile unui patrat pot fi unite prin intermediul a trei drepte [mai drepte sau mai strambe] pentru a defini un triunghi
de ce?
cu semn de intrebare
retorica, pentru ca m-am obisnuit asa
deoarece triunghiul, prin varfurile sale ascutite, indica cel putin o directie, un sens [forta pura]
patratul e obtuz, trebuie evitat.
sau taiat pentru a obtine doua sau mai multe triunghiuri utile
triunghiul e suficient pentru a defini un plan
poate un plan diabolic
patratul mai are un punct, nici macar necoplanar, redundant
roata patrata, cap patrat, ridicarea la patrat
ce incerc eu sa subliniez e
ce se intampla o data nu se mai intampla si a doua oara
ce se intampla a doua oara posibil sa se intample si a treia oara
ce se intampla a treia oara se va repeta la nesfarsit
simplu

curaj

pasiunea e rezultatul motivatiei. motivatia e motorul satisfactiei. e tot ce trebuie stiut pentru a face un compliment bun...

definitie

ce sunt eu? cine sunt eu? sigur nu sunt primul care si-a pus intrebarea
la fel de sigur nu voi fi nici primul care va raspunde complet
sunt rezultatul experientei, factorilor externi, influentelor, propriilor decizii. nimic nou sub soare. tipic dedegeaba.
hmm.... sunt diferit? vreau sa fiu diferit? nici asta nu e o abordare prea buna, caci luand oamenii molecula cu molecula, nu gasesti 2 oameni care sa aiba macar un 0,0001% in comun. si totusi, facand un pas in spate si privind in ansamblu, semanam mult unii cu altii, imitam comportamentul celor din jur, vorbim aceeasi limba si chiar exista asemanari izbitoare intre limbi aparent total diferite, daca stai sa analizezi. fizic, avem aceeasi anatomie, cu variatiuni bazate pe trasaturi si semnalmente. toti cunoastem frica, dorinta, iubirea, ura, panica, durerea.
pana departe, am pornit in cautarea diferentelor si am gasit o droaie de asemanari.
perceptia. priveste culorile din jurul tau si incearca sa-ti imaginezi obiectele avand alte culori. de exemplu, cum ar fi un copac cu trunchiul galben si coroana mov. luna sa fie verde, apa rosie, berea albastra. acum gandeste-te ca poate fiecare percepe fiecare culoare dierit fata de ceilalti. poate altii vad culori pe care tu nici macar nu ti le poti imagina.
iubirea e cel mai bun exemplu de perceptie, pentru ca termenul e in stransa legatura cu inima si reactiile acesteia la stimuli emotionali. pentru cei raniti in dragoste, iubirea inseamna durere si creeaza spaima in inima. pentru cei mai aventurieri, iubirea inseamna libertate, inseamna bucurie, relaxare. in fond e un simplu cuvant care in sinea fiecaruia naste alte si alte senzatii, reactii si trairi.
cine sunt eu? sunt cuvintele din propriul vocabular si definitiile pe care sunt sau nu in stare sa le dau pentru aceste cuvinte. sunt subiectivismul, emotia, senzatia. proprii si diferite de ale celorlalti. sunt ceea ce am fost, sunt toate evenimentele la care am fost martor. fiecare om intalnit mi-a lasat ceva din personalitatea sa, fiecare carte citita, fiecare joc jucat, fiecare succes, fiecare esec. cei care au fost la un pas de moarte inteleg poate cel mai bine ce inseamna sansa de a trai si faptul ca intreaga viata e datorata absolut fiecarui eveniment din trecut, fie bun fie rau.
deci. cine sunt eu? atata vreme cat accept trecutul asa cum a fost dat si a fost luat, sunt un om fericit si impacat, capabil sa priveasca in viitor. deopotriva, regretele imi atrag mereu atentia spre trecut si scot in evidenta evenimentele pe care le consider nefaste. regretele ma urmaresc, pentru ca incerc sa fug de mine, iar asta e evident imposibil. oamenii nefericiti au o problema cu definirea propriei persoane, pentru ca in fond si la urma urmei suntem rezultatul trecutului, iar prin neacceptarea trecutului negam prezentul si anulam viitorul. daca esti nemultumit de trecut, nu vei accepta in veci felul tau de a fi, iar asta iti va genera o droaie de probleme

vibreaza

primesc des acel UAU acompaniat de ochii mari, plini de uimire si nelipsita intrebare "cum ai facut?!"
ma gandesc daca spunandu-ti ce am facut de am slabit, nu pentru a slabi (pentru ca e o diferenta, adica nu era asta scopul, ca sa fie mai clar) te va ajuta pe tine cu ceva sau nu. categoric nu. pentru ca ceea ce fac eu tu nu vei face niciodata. nu pentru ca sunt eu vreun mare invingator si nici nu am dat in paranoia sa ma cred vreo entitate superioara. sunt om ca toti ceilalti, cu un pic de ambitie, dorinta, atitudine pozitiva, interes samd. ci pentru ca-ti vor fi necesare anumite lucruri pe care nu le ai. si nici asta nu ar fi o problema atat de mare daca nu vei folosi cel putin unul din aceste lipsuri pe post de scuza. vei incepe cu clasicul nu am bani, apoi vei incepe sa tai fiecare za cu alte scuze de genul nu am timp, nu am pregatirea necesara, trebuie sa invat, trebuie sa merg la serviciu, am deja alte socoteli, ajung seara tarziu, dimineata plec devreme si nici nu cred ca mi-ar placea.
ca sa fie siguri ca reusesc sa pacaleasca pe toata lumea inclusiv pe ei insisi, astfel de oameni apeleaza la amanare gen "la primavara, cand o sa mai scap de belele"
un profesor din facultate a zis un lucru care mi-a ramas intiparit ca litera de lege penru toata viata - oamenii care se plang ca nu au timp, chiar nu au timp si nu vor avea niciodata. mi-am asumat libertatea de a dezvolta un pic afirmatia domnului profesor si am trasat o teorie care sa se refere nu numai la timp, ci la toate scuzele pe care un om le invoca atunci cand refuza in mod deliberat, sau hai sa-i zicem diplomat, o propunere. o persoana care apeleaza la astfel de scuze nu minte, ba chiar are foarte mare dreptate - are o gramada de lipsuri si le va avea pentru totdeauna, pentru ca in loc sa puna mecanismele cerebrale in functiune gandindu-se si intrebandu-se de variante posibile pentru rezolvarea problemelor sale existentiale, se va limita mereu la cartonasele cu scuze din ce in ce mai uzate pe care le scoate mereu la inaintare refuzand sa gandeasca. in momentul in care ai zis "nu am timp" refuzi sa gandesti, refuzi sa iti pui banala intrebare "chiar nu am timp?" sau "cum as putea sa fac rost de si mai mult timp?"
remarc tot mai des oameni care se lamenteaza din orice, oameni care traiesc in propria tragedie, obsedati de conditia lor nefasta, oameni care s-au resemnat pentru tot restul vieii. oameni buni si oamene bune, din cateva miliarde de spermatozoizi tu ai primit sansa de a fecunda. sansa mai mare decat faptul ca te-ai nascut nu exista, iar unei astfel de sanse, efectiv, nu se da cu piciorul.... traieste-ti viata

conversatie

"
-interesant, aflu si eu ce se mai 'asculta'
oricum ar fi, eu raman adeptul cartilor
pentru ca doar acolo poti da viata cuvintelor
sa iti imaginezi cate o voce pentru fiecare personaj, un mod de a vorbi
asa.. cand iti citeste cineva.. e ca mancarea gata mestecata
e bine sa asculti, pentru ca unii au un dar de a recita.. pe care il poti imprumuta
dar adevaratul farmec numai o carte citita de tine cu creierasul tau il are
-ca tu faci scenariul
-mai de graba regia
scenariul e scris deja
tu trebuie sa ii dai viata
-exact
-si cum fiecare e regizorul propriei sale vieti, cu cat esti un regizor mai bun cu atat ai o viata mai faina
"

rectific

in primul rand, imi placea sa scriu despre lucruri care imi plac si brusc mi-au venit in minte numai tragedii, lamentari, tristeturi si necazuri. cred ca mi-a mai scapat cate una, mai in public sau mai privat. frumos din partea mea ar fi sa imi cer iertare, apoi sa multumesc si va iubesc!
in al doilea, cu ocazia asta am avut timp sa inteleg mai bine oamenii nefericiti. acestia au o mare problema cu acceptarea realitatii. ce e drept si nu-i contest, tine de gust. ce nu inteleg ei e faptul ca gusturile se mai pot schimba ....

doipier

desi ma indepartez de mine
la capatul opus voi fi tot eu

preinfarct

precum calculatoarele, oamenii au probleme cu tensiunea. m-am obisnuit sa schimb componente defecte sau calculatoare cu totul, dar tot nu m-am obisnuit cu oamenii care dispar pentru totdeauna. le doresc de pe acum tarana usoara!

" see you in another life, brother! "

mascularizarea

vreti sa stiti ce inteleg eu din ziua barbatului? e ziua in care toti barbatii se strang la o bere. nimic deosebit, de altfel. in fond si la urma urmei, barbatii adevarati beau in fiecare zi cate "o bere". face parte din marele antrenament pentru marea zi in care toti barbatii se strang la un loc sa bea marea bere. singura diferenta o face sensul, care devine comun.

transparent

in urma unei propuneri dificile si cum imi sta in prostul obicei sa fiu sincer, am recunoscut ca nu am un raspuns pregatit pentru asa ceva; replica a fost "spune exact ce gandesti". asta ar insemna, pur si simplu, sa scad un unu din persoana trei si sa incep vorbesc, la persoana doi. am zambit! se spune ca volumul de informatie ce-ti trece prin cap intr-o secunda are nevoie de un an pentru a fi rostit

ps: unora le trebuie un an pentru a-si dea seama ca de fapt in mintea lor e vid

ochii care rad

ochii inexpresivi care acompaniaza un zambet pot spune multe, chiar prea multe. pot spune ca zambetul e oferit din complezenta, sau ca cel care zambeste e prezent doar cu trupul nu si cu mintea, sau poate ca nu a inteles prea bine gluma si rade ca sa nu se faca de ciocolata. gestul poate veni din dispret sau dintr-o stare de depresie bine ascunsa. oricum ar fi, nu te grabi sa tragi concluzia, mai ales daca nu cunosti prea bine persoana care iti zambeste "fals"

asteptari

interesant. faptul ca habar nu au ce vor, dar se comporta de parca ar avea o lista de cerinte pe care trebuie sa le satisfaci pentru a intra in gratiile lor. pesemne ca legea lui Ohm a fost inteleasa doar la nivel de circuit electric si nimeni nu percepe prea bine similitudinea acesteiea in relatiile inter-umane. si nu numai. trebuie sa fie tare greu mereu sa opui rezistenta, iar cu timpul am senzatia ca lasa urme adanci in sufletele unora, manifestate prin intoleranta, mizantropie, incrancenare, sobrietate si, cel mai rau dintre toate, orgoliu. te mai si miri ca sunt mijloacele de transport in comun pline de figuri scarbite, priviri ostile, mosi isterici, babe paranoice. oare ce anume cauta acele priviri pierdute? persoana ideala? cea pe care o pot vedea zilnic in oglinda dar, adevarat si in acelasi timp frustrant, nu o pot atinge si nu o pot determina sa faca altceva decat sa le imite propriile gesturi.
un scurt mesaj pentru cei care au asteptari - asteptati, dar o faceti pe timpul , riscul si nervii vostri

expirat

fostul. fosta. cat de usor poate fi sa etichetezi persoana cu care ai impartit momente, sentimente, valori? sa-i pui stampila pe frunte si s-o arunci, persoana, in cutia cu rebuturi. il consider un tratament jignitor, lipsit de orice farama de respect sau, ceea ce e si mai tragic, respect de sine. nu mai vorbesc de etica sau moral. cum ar fi sa il numim pe Einstein, nu savant, inventator, ilustru, geniu, ci pur si simplu mortul. si nu mai pun la socoteala faptul ca fostul sau fosta, de regula, inca mai traiesc, iar mai presus decat acel banal moment de cearta, divort, despartire, sau cum vreti voi sa-l numiti, poate omul acela e un prieten, un camarad, un doctor, un om ca toti oamenii sau poate un om extrem de deosebit intr-un sens cat se poate de pozitiv. si totusi, dintre toate calitatile ai ales sa-i spui... "fostul"

vanator de reactii

raman placut surprins cand remarc zambetul trimfator al parsivului. parsivul poate sa urmareasca un interes bine definit sau, din contra, sa o faca din placerea senzatiei. mereu am considerat mitomania o arta, o opera adiacenta realitatii care se leaga perfect cu evenimentele verosimilului. bineinteles ca exista acea fractiune de secunda in care creierul uneste fortat minciuna de realitate, un moment de traire artistica in care creatorul isi vede opera finisata si nu ii mai ramane decat sa o semneze. sau microexpresia.
stiu ca suna absurd si neconventional, dar intotdeauna m-am inteles foarte bine cu oamenii care mint. de celalta mana, mi-a fost un pic teama de oamenii prea sinceri. poate din cauza ca si eu, de fel, sunt destul de sincer si raman uneori socat de reactiile oamenilor pusi in fata adevarului. atata vreme cat sunt tot om, aceleasi reactii le am si eu, de aici si teama.
jocul minciunii. ca oameni avem tendinta naturala si involuntara de reciprocitate. cand suntem mintiti, pentru a nu ne pune de'a curmezisul in calea firescului, intram in joc, adica punem botul. jocul poate fi asemuit unui vis, in care nu mai faci diferenta dintre real si ireal, doar ca aici nu mai faci diferenta dintre adevar si minciuna (atunci cand esti mintit "cum trebuie"). am adus visul in dezbatere pentru ca, nu de putine ori, am reusit sa ne controlam visele; si ce senzatie placuta poti avea calatorind pe ale tale doua picioare in propria imaginatie, intr-un mod aproape constient. dar ce se intampla cand sesizezi minciuna cuiva si incerci sa o alimentezi in loc sa o zadarnicesti? devine un joc, in primul rand pentru ca vorbim de cel putin o a doua persoana, in al doilea rand pentru ca are reguli. regula numarul unu - continua cu o minciuna. regula numarul doi - nu-l lasa pe celalalt sa stie ca stii ca minte. regula numarul trei - nu-l lasa pe celalalt sa stie ca minti. interesant e ca regulile se aplica pentru amandoi, implicit sau voit. astfel devine un joc in care sensul comun ar ruina totul, datul cartilor pe fata nu ar aduce decat un dublu knockout. continuarea, in schimb, e atat de solicitanta pe cat incitanta. o legatura invizibila, de substrat, intre doi oameni care altfel "in lumea reala" ar putea sa nu aiba nimic deosebit in comun. retrairea senzatiei din copilarie cand, tinand mana la ochi, aveam senzatia ca suntem foarte bine ascunsi si nu ne vede nimeni. reactia celui care minte poate fi constructiva. adevarul se naste din minciuna atunci cand ti se cer dovezi pe care nu le ai dar le poti obtine cu un pic de efort. ca o mica paranteza, asa functioneaza si sistemul banilor virtuali ce produc bani reali din aproape nimic - spunem ca ii avem, iar in caz de ni se cer, stim ca ii putem produce intr-un timp rezonabil si legal (legalul negociabil). revenind la jocul de-a minciuna, acesta te poate invata ca e de preferat sa nu acuzi pe cineva de minciuna. acuza nefondata aduce cu sine distantare bazata pe neincredere, pe cand cea fondata invadeaza zona virtuala de confort a celui care minte. e genul de joc pe care nu-l poti programa intr-un anumit loc la o anumita ora. pur si simplu nu-i poti propune cuiva "hai sa ne mintim".
viata e un joc ce devine si mai palpitant pe masura ce inveti sa-l joci.

échouer

din senin s-a facut intuneric
din soare nu a mai ramas decat ploaie
o ploaie de flacari si-un cer rosiatic
parfumul deznadejdii, suflul mi-l taie

si ce daca?

trofic

imi aduc aminte cum in acea zi caniculara aruncam cu boabe de grau pe asfaltul fierbinte din fata blocului. in viziunea babelor eram copilul grijuliu, bineintentionat si iubitor de animale. nu as fi contestat vreodata aceasta afirmatie, insa ce nu stiau ele era faptul ca, inca de pe atunci, uram porumbeii si iubeam pisicile...

dezintegrala

la vale un cer verde
neclar cercuri rotunde
fiecare cu lapte in umbre
murmur, lumina, stop!

mirat canar chelios
distrat un aer lucios
clocot de sambure
ah, fieratanie, oarba!

balaur din tun
carul cu bucle
rugaciune omogen
delicios, sumbre, bau!

marioneta constient
inconstient subconstient
aplecata element
plastic, funde, baba!

perisabile

visezi... visezi... te vezi
o piatra de mormant
un basorelief
rondbos
visezi
cu ochii vezi
cu mintea crezi
inima bate
tic-tac... tic-tac
o auzi?
si iar visezi
"trenul de la linia 13 pleaca in directia G in doar cateva secunde!"
care tren?! unde?! stai, mai aveam ceva de..
"trenul de la linia 13 pleaca in directia G in doar cateva secunde!!"
nu inteleg
eu asteptam o pizza
pe care n-am comandat-o
care tren?!
visez.. visez! aud
un suireat de tren
un clinchet de macaz
tocsin
cu ochii atrofiati
aud doar propriile-mi ganduri
inima bate
sistola... diastola
sigur visez....
....
trenul !!!
pizza ?!
wtf
va fi candva si trenul meu
cat despre pizza
trenul asta mi-a cam taiat pofta

brigada diverse

la miezul noptii, un individ este suprins de catre un echipaj de politie incercand sa intre fraudulos prin fereastra etajului 2 a unei sali de catarat. la vederea acestuia, politia il abordeaza:
- stai pe loc! ce crezi ca faci acolo?!
indignat, infractorul raspunde
- cum adica ce fac? incalzirea!